An:
--  
    Jun.2021
    16

    TP-Link a lansat oficial update-ul software (versiunea 4.3.5) pentru Controllerul Omada SDN, care le oferă business-urilor opțiuni avansate pentru gestionarea rețelei

    16 iunie 2021 – TP-Link, lider global în furnizarea de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, a lansat oficial noua versiune a controllerului software Omada SDN (Software-Defined Networking), versiunea 4.3.5 Toate noile funcționalități sunt disponibile aici.

    Ce este controllerul Omada SDN?

    Controllerul Omada SDN este disponibil în trei versiuni distincte: Omada Software Controller, Omada Hardware Controller și Omada Controller Cloud-Based. Acestea pot gestiona la nivel centralizat întreaga rețea Omada, inclusiv access point-urile Omada (AP), switch-urile JetStream și routerele Omada. Omada Software Controller și Omada Hardware Controller sunt controllere locale cu acces via cloud. Omada Software Controller trebuie doar instalat pe un PC/server, pentru a putea apoi gestiona întreaga rețea. Omada Hardware Controller este integrat cu Omada Software Controller, fără să fie nevoie de un computer sau de un server. Omada Controller Cloud-Based este un controller software care funcționează integral în cloud, fără să fie nevoie de instalare locală.

    Îmbunătățirile majore implementate prin noua versiune 4.3.5

    Această nouă versiune adaugă o serie de funcționalități foarte importante, atunci când vine vorba despre nevoile de conexiune ale unui business. Printre acestea și funcțiile Multiple Portals, Dynamic VLAN și  Radius DM. Îmbunătățirile au fost realizate pe baza feedback-ului primit din comunitatea antreprenorilor care dețin business-uri mici și mijlocii și care utilizează deja soluțiile TP-Link.

    Cele mai importante schimbări aduse de versiunea 4.3.5:

    • Portal – Portal suportă acum mai multe intrări.
    • Switch - Funcții Layer3 îmbunătățite. Această versiune încorporează interfața VLAN, Static Routing, Server DHCP și DHCP Relay.
    • Alte funcționalități importante: Radius DM, AI Roaming, Dynamic VLAN, Daylight Saving Time, Router Table, Dynamic DNS, VPN Status, Firewall-State Timeout, Rate Limit Templates și multe altele care pot fi descoperite chiar acum, accesând noua interfață de lucru. 

    Cum a evoluat în timp Controllerul Software Omada SDN?

    Controllerul Software Omada SDN (V4.1.5) a fost lansat în iulie 2020. În ultimele luni, acesta a fost optimizat pentru a le oferi utilizatorilor o experiență îmbunătățită, mai fluidă, și funcționalități mai performante. Noua interfață de utilizare și stilul adoptat asigură eficiență îmbunătățită, setări de rețea cuprinzătoare și clare, dar și funcții de mentenanță rapide și eficiente.

    Ce modele suportă Controllerul Omada SDN?

    După acest update recent, Controllerul Omada SDN suportă mai multe modele. Odată cu versiunea 4.3.5, acesta a devenit compatibil cu un sistem de management centralizat care poate include până la 13 modele AP diferite, 16 modele de switch-uri și două modele de routere. Dispozitivele adăugate cel mai recent pe lista echipamentelor compatibile pot fi vizualizate aici.

    Controllerul Omada SDN poate configura și gestiona dispozitivele cu firmware compatibil. Pentru aceasta, e nevoie ca utilizatorii să verifice dacă au actualizat sistemul la cel mai recent update de firmware. În caz contrar, este necesară descărcarea lui și urmarea instrucțiunilor pentru actualizare.

    Mai multe detalii despre noua versiune a Controllerului Software Omada SDN pot fi descoperite la acest link: https://www.tp-link.com/ro/support/download/omada-software-controller/#Controller_Software

    Detalii despre soluția Omada SDN: https://www.tp-link.com/ro/omada-sdn/

    Comunitatea TP-Link Business: https://community.tp-link.com/en/business

     

    ###

    Despre TP-Link

    Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN și CPE broadband, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare. Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitați site-ul https://www.tp-link.com/ro/business-networking/ sau urmăriți-ne pe:

    *Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q4, 2020

     

     

    From United States?

    Get products, events and services for your region.