An:
--  
    Jan.2018
    26

    TP-Link lansează la Bucharest Gaming Week Deco M5, cel mai sigur sistem Wi-Fi

     

     

    TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatori individuali și companii lansează la Bucharest Gaming Week sistemul Wi-Fi whole home Deco M5 pentru crearea unei rețele Wi-Fi extinse și securizate în întreaga locuință. Cunoscut și ca soluție de rețea de tip mesh, TP-Link Deco M5 poate funcționa ca router independent oferind acoperire pe o suprafață de aproximativ 140 mp, dar și ca sistem cu trei unități asigurând o acoperire de aproximativ 480 mp, în funcție de dimensiunile locuinței. Totodată, sistemul poate fi extins cu până la 10 unități Deco, ce se configurează singure și care funcționează toate într-o singură rețea.

    Avantajul folosirii acestei soluții față de un router este aria mult mai mare de acoperire și, în plus, nivelul de securitate și aplicațiile de control parental disponibile. Sistemul Wi-Fi whole home Deco integrează astfel TP-Link HomeCare oferit de TrendMicro care cuprinde o soluție antivirus, aplicații de control parental și Quality of Service. Astfel, orice dispozitiv care se conectează la Deco este protejat împotriva atacurilor cibernetice, inclusiv consolele de gaming, camerele de supraveghere sau dispozitivele persoanelor aflate în vizită.

    Aplicația de control parental permite blocarea anumitor website-uri, stabilirea unor limite de timp în accesarea unor site-uri, dar și monitorizarea activității copilului pe Internet sau blocarea temporară a accesului prin setarea unor pauze de funcționare a Internetului.

    Nu în ultimul rând, Deco permite prioritizarea anumitor dispozitive sau activități cum ar fi vizionarea unui film sau o sesiune de gaming folosind Quality of Service (QoS).

    Deco M5 este construit în standardul AC și asigură o viteză de până la 1300 Mbps distribuită între cele două benzi de frecvență de 2,4 GHz și 5 GHz (400 Mbps în banda de 2,4 GHz și 867 Mbps în banda de 5 GHz). Tehnologia Adaptive Routing (ART) asigură cea mai rapidă conexiune către toate dispozitivele conectate. Pe măsură ce se conectează mai multe dispozitive la aceeași rețea, Deco selectează canalul optim în funcție de amplasarea dispozitivului față de fiecare unitate Deco.

    Instalarea sistemului se face ușor, urmărind instrucțiunile din aplicația Deco App disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS. Nu în ultimul rând, este compatibil cu aplicația de control vocal Amazon Alexa.

    • Procesor - Qualcomm Quad-core
    • Viteză - 400 Mbps în banda de 2,4 GHz și 867 Mbps în banda de 5 Ghz
    • Antene - 4 antene interne per unitate Deco
    • Porturi Gigabit - 2 porturi Gigabit per unitate Deco
    • Porturi USB - 1 port USB Type-C Bluetooth - V 4.2 Internet Protocol - IPv6
    • Dimensiuni  - 120 mm (diametru) X 38 mm (înălțime)

     

    Sistemul Deco M5 poate fi văzut la Bucharest Gaming Week, la standul TP-Link din pavilionul C al Romexpo, în perioada 27 – 28 ianuarie a.c.

    From United States?

    Get products, events and services for your region.